Cuvântul Marelui Maestru General al Ordinului, Prea respectabilul Frate Didier Pestel
Cu prilejul celei de a XX-aaniversare a trezirii
Strictei Observanţe Templiere
Spre gloria lui Dumnezeu, Creator Universal al lumii şi Mare Arhitect al Universului.
Prea respectabile şi voi toţi, fraţii mei şi surorile mele, în gradele şi calităţile dumneavoastră,
Anul trecut, în Andora, noi am comemorat cea de a 700-a aniversare a morţii ultimului Mare Maestru al templierilor. Poate este judicios a admite că flăcările rugului, care l-au torturat pe Jacques de Molay, au fost un element de purificare şi un support pentru spiritul Templului. Într-adevăr, datorită acestor două elemente, el s-a perpetuat de-a lungul veacurilor şi este pentru totdeauna încă de actualitate la acest început de secol XXI.
Ce rămâne din martiriul ultimului Mare Maestru ? Totul.
Focul ar fi trebuit să purifice greşeli şi erori, dar care ? El rămâne la acest început de mileniu drept gloria, exemplul şi moştenirea a ceea ce este frumos , bun, şi onorabil.
Impulsionarea unei noi reînnoiri permanente a fost dată de către:
-Karl von Hund, în secolul al XVIII-lea, cu Constituţia Strictei Observanţe Templiere
– Jean-Marie Auzanneau-Fouquet, aici astăzi prezent, cel care, împreună cu câţiva fraţi, a trezit Stricta Observanţă Templieră la 3 septembrie 1995.
Chiar în lumea profană, spiritul Ordinului Templului inspiră în permanenţă, de secole, pe istorici, scriitori, cineaşti, cercetători, jurnalişti, etc…
Acest foc hrăneşte cu o vigoare surprinzătoare intelectul, dar, în mode egal, atitudinea FF şi SS ai Marii Loje Scoţiene a Strictei Observanţe/SOT.
El înfierbântă pe unii şi-i inspiră pe alţii. El poate face şi desface.
Acest foc subzistă totdeauna şi încă el este acela care animă pe cei care abordează les parvis Templului nostru.Oare trebuie să considerăm pentru autant epopeea templieră ca un fapt istoric printre altele ? Cu siguranţă şi în mod logic, da. Dacă nu se consideră obiectiv că faptele care sunt identice tuturor faptelor din istorie : politici, cuceriri ,victorii, eşecuri, declin, dispariţie, etc…
Totuşi N.V.I.O. ; Nicio ordine nu poate fi răsturnată prin forţă. Nulla vi invertitur ordo.
Astfel Ordinul Templier, nelăsând pe nimeni indiferent, persistă a arde încă în sec al XXI-lea între ură şi adoraţie, între chemare şi teamă. Această cuprinzătoare flacără a rugului din 1314 s-a transformat într-o înţepătură de foc. Ea arde sau îi încălzeşte pe cei care se apropie de ea şi iluminează pe fiecare după criterii încă necunoscute.
Ce poate fi acest element care justifică aceste diferenţe ?
Cum se poate măsura această nevoie pe care o au fiinţele pentru a se angaja la lumina acestui foc ?
Numai cu experienţa parcursului pot să apară răspunsurile. Exact ca într-un labirint, drumul nu a fost indicat.
Intuiţia şi predestinarea trebuie să joace acolo un mare rol. Singuri, fraţii şi surorile, pe drumul lor, pot, asemenea stelelor, să poată să se califice de novenaires, să aducă, pe calea exemplului, viziunea unui reper. În această atitudine fraternă se află o parte a soluţiei a căutării În acest domeniu, de asemenea, uniunea face puterea, forţa. Această uniune, uniunea noastră, care face să se înalţe din nou coeziunea templieră care a dat atâta triumf Ordinului Templului. Ea face parte din acest foc care se răspândeşte cu o atât de mare intensitate încât se poate ajunge la lumina sa pe toată suprafaţa pământului şi să cunoşti, cu timpul, aventura templierului din timpurile moderne.
Cât de multiple şi diferite sunt motivele acestei atracţii !
– Atracţia violenţei luptei permanente a omului de mai jos : Doamne, nu-ţi cer Forţa şi Înţelepciunea pentru a mă ridica deasupra altor oameni, ci pentru a lupta împotriva răului duşman care–mi sunt eu însumi !
– Cucerirea disciplinei, indispensabile în Ordinul nostru.
– Exemplaritatea la care trebuie să ajungem, atât de greu de atins.
– Spiritualitatea în a trăi…
– Sacrificiul posibil…
Tot acesta, susţinut de un element încă necunoscut de către unii care nu au îmbrăcat mantia albă imprimată cu crucea patte de gueule.
Acest drum le-a fost indicat în timpul primirii în Ordin, atunci când oratorul le-a adus la cunoştinţă regulile celor nouă puncte.
Dar în mod egal, trezindu-le atenţia într-un mod cu totul special asupra celui de al nouălea punct : « Orice frate sau soră trebuie să se deprindă a practica in cea mai mare onestitate cele şapte lucrări ale misericordiei care au fost stabilite în primul rând atât de mari şi de frumoase din dragoste de Dumnezeu şi de saraci.
1 – A îngriji bolnavii
2 – A-i îmbrăca pe cei goi,
3 – A da să bea celor însetaţi
4 – A da de mâncat celor flămânzi
5 – A adăposti pelerinii
6 – A-i înmormânta pe cei morţi
7 – A vizita prizonierii
Acest drum este parcurs cu mai multă grijă prin exerciţiul virtuţilor templiere :
– Caritatea
– Cumpătarea
– Fraternitatea
Le regăsim cu forţă în mesajul lăsat de către Bernard de Clairvaux, care conţine într-însul întreaga chintesenţă a învăţăturilor pe care ni le-a lăsat ca moştenire.
Aceste virtuţi se completează acum prin datoriile de rigoare :
– A comunica
– A transmite
– Obligaţia de a-l proteja pe cel slab.
– Voinţa de a trezi noi bune voinţe, adică de a fi naş, pentru a putea transmite şi pentru ca acest lanţ, această forţă, această fraternitate, această flacără, să dăinuie şi să nu se stingă.
Moştenirea templieră, această veritabilă comoară, constituie a şti şi că învăţămintele puises la cele patru puncte cardinale ale lumii, se află întotdeauna acolo, legues de către iluştrii noştri predecesori, prin cei care pleacă în căutarea sa şi din care grija esenţială a fost de a ni le transmite pentru ca noi să nu sfârşim ca esenienii, şi pentru ca noi să facem din aceasta cea mai bună deprindere.
Adeziunea la G.L.E.S.O este prima mare uşă în care fiecare dintre noi poate să se năpustească , dar porţile drumului nostru vor fi din ce în ce mai strâmte, şi nu vor permite trecerea decât acelora care vor avea forţa să se transforme.
Prea adesea se aude că masoneria înseamnă « se trăieşte pentru sine » : că este demonstraţia egoismului !… căci cei sau cele care sunt printre noi, şi care pronunţă aceste cuvinte, au fost propuşi Ordinului de către naşii lor.
Cum oare un francmason demn de acest calificativ poate să se mulţumească în a primi şi nu a împărţi ses progresele sale pe drumul cunoaşterii adevărului ?.
Fără a împărţi, a împărtăşi, spre imaginea esenienilor, Ordinul nostru nu va putea trăi şi se va întoarce în uitarea de unde a ieşit tocmai acum douăzeci de ani !
Ca Isus, predecesorii noştri nu iubeau locurile călduţe .( Eu nu am venit pe lume pentru a aduce pacea).
Stricta Observanţă templieră, prin G.L.E.S.O., trebuie să ne ajute să cucerim o atitudine de luare la cunoştinţă şi de afirmare a sinelui, elemente care ne sunt indispensabile pentru construirea noastră înşine.
Datoria noastră este de a-i face pe profani să profite de acest lucru. Noi nu avem dreptul de a-i lăsa la marginea drumului, asta ar însemna că nu am înţeles nimic din sensul profund al carităţii creştine.
În lumea profană, un comportament sănătos şi stăpânirea acţiunilor noastre ordonate, conform a ceea ce este drept, în acord cu legile universului, (reguli indispensabile în ritualul nostru de ucenic) şi în îndeplinirea dragostei divine, dintre care datoria cotidiană este , prin practicarea principiilor cavalereşti şi templiere, ne va permite să evoluăm pe această cale unde purritatea va fi victorioasă asupra răului şi ne va permite să purtăm cu demnitate , fără uzurpare, mantia albă imprimată cu crucea de gueule.
Ordinul nostru trebuie să fie unit, şi virtuţile cavalereşti ale acestuia ne vor permite să prezervăm această unitate indispensabilă pentru perenitatea sa.
Un cavaler SOT, în mod identic precum predecesorii săi, trebuie să fie înarmat cu răbdare,umilitate şi caritate.
– Despre răbdare : este bouclier pe care îl poartă, şi îl apără de dovezile de adversitate.
– Despre umilitate : este cuirasa care prezervă profunzimile intime, căci lupta sa nu are finalitate personală..
– Despre caritate : este totodată lancea şi lupta sa..
Astfel, echipat cu coiful salutului, protejându-şi capul, el va purta sus şi departe speranţa sufletului, « punctul final al spiritului »( din Fericitul Augustin şi Sfânta Tereza d’Avila.
El va purta cu mândrie sabia cuvântului lui Dumnezeu, şi o va propaga cu « avec pour monture le destrier » « a bunei dorinţe ».
Astfel vor învăţa fraţii şi surorile Marii Loje Scoţiene de Strictă Observanţă toate aceste valori, pentru ca la intrarea în Ordinul Interior al Strictei Observanţe să le posede. Munca lor consistă atunci în a le pune zilnic în aplicare ca să fie de exemplu şi pentru alţii. Acolo este lucrarea Strictei Observanţe Tepliere pentru binele Umanităţii.
Am zis
Didier